Motoare trifazate cu talpă sau cu flanșă: cum alegi tipul de montaj

Motoare trifazate cu talpă sau cu flanșă: cum alegi tipul de montaj

Ai ales puterea, turația și tensiunea motorului, dar mai rămâne o întrebare: cum îl prinzi efectiv de utilaj? Două motoare cu caracteristici electrice similare pot avea sisteme de montaj diferite, iar alegerea greșită te poate obliga să modifici cadrul utilajului sau sistemul de cuplare.

Motor trifazat cu talpa montat pe placa de baza a utilajului

În practică, diferența este că motorul cu talpă se fixează pe un suport, în timp ce motorul cu flanșă se prinde direct de echipamentul pe care îl antrenează. Hai să vedem când are sens fiecare variantă.

Montaj pe talpă: soluția clasică, ușor de aliniat

Un motor trifazat cu talpă are la baza carcasei picioare prevăzute cu găuri pentru șuruburi. Motorul se fixează pe un cadru, o placă de bază sau un suport al utilajului, prin găurile de prindere din talpă.

Este o variantă practică atunci când motorul transmite mișcarea către alt arbore prin:

  • curele și fulii;
  • lanț și pinioane;
  • un cuplaj montat între doi arbori.

La o transmisie prin curele, de exemplu, poziția motorului trebuie reglată astfel încât fuliile să fie aliniate și curelele să fie tensionate corect. Montajul pe talpă îți permite să poziționezi motorul pe placa de bază și, dacă suportul este prevăzut cu fante de reglaj, să îl deplasezi pentru tensionare.

Și în cazul cuplării dintre doi arbori, alinierea contează. Axul motorului și axul utilajului trebuie poziționate conform toleranțelor admise de cuplaj. Dacă sunt montate incorect, apar solicitări suplimentare în cuplaj și lagăre, vibrații și uzură prematură.

Dezavantajul este spațiul necesar. Ai nevoie de o suprafață suficientă pentru talpa motorului și pentru elementele de transmisie, dacă acestea există.

Montaj pe flanșă: compact și potrivit pentru cuplare directă

Un motor trifazat cu flanșă nu trebuie așezat neapărat pe o placă de bază. Flanșa motorului se fixează direct pe carcasa reductorului, pompei sau a altui echipament compatibil.

Avantajul se vede imediat când spațiul este limitat. Nu mai trebuie să rezervi o bază separată pentru motor și poți obține un ansamblu mai compact.

Montajul pe flanșă este întâlnit frecvent la:

  • motoreductoare;
  • pompe;
  • ventilatoare;
  • utilaje în care motorul trebuie prins direct de ansamblul acționat.

Motor trifazat cu flansa fixat direct pe carcasa reductorului

Aici însă compatibilitatea mecanică trebuie verificată atent. Nu este suficient ca motorul să aibă puterea și turația potrivite. Dimensiunile flanșei, diametrul de centrare, cercul găurilor de fixare și dimensiunile arborelui trebuie să fie compatibile cu echipamentul.

Mai există o diferență. La montajul pe talpă poți avea o anumită libertate de repoziționare a motorului. La cel pe flanșă, poziția este stabilită de interfața mecanică dintre cele două componente, deci nu poți compensa simplu o incompatibilitate prin mutarea motorului câțiva milimetri.

Ce trebuie să verifici înainte de a alege tipul de montaj

Înainte să comanzi unul dintre aceste motoare electrice, uită-te atent la utilajul pe care urmează să montezi motorul, nu doar la datele electrice din fișa tehnică.

1. Cum se transmite mișcarea?

Dacă ai curele și fulii, montajul pe talpă este, de regulă, soluția firească. Pentru cuplarea directă la un reductor sau la o pompă, flanșa poate simplifica ansamblul.

2. Ce spațiu ai la dispoziție?

Măsoară atât lungimea și înălțimea disponibile, cât și zona necesară pentru arbore și conexiuni. Într-un utilaj compact, câțiva centimetri pot decide dacă motorul încape sau nu.

3. Se potrivesc dimensiunile mecanice?

Verifică dimensiunea carcasei, poziția găurilor de fixare, diametrul și lungimea arborelui. Pentru flanșă, verifică suplimentar diametrul de centrare și dispunerea găurilor.

4. Ce formă constructivă cere aplicația?

Formele constructive sunt standardizate și apar în documentația motorului prin coduri precum IM B3 pentru montajul pe talpă și IM B5 pentru montajul cu flanșă. Există și variante combinate, precum IM B35, cu talpă și flanșă.

Dacă înlocuiești un motor existent, cea mai sigură variantă este să verifici codul formei constructive și desenul dimensional al modelului vechi. Așa eviți situația în care noul motor are caracteristicile electrice potrivite, dar pur și simplu nu se potrivește mecanic pe utilaj.

Articol preluat de pe interviuri cu antreprenori